Arată că-ți pasă de cei Bătrâni!

Este de ajuns să dai un simplu search pe Google ca să observi câți oameni ajunși la bătrânețe au nevoie de ajutor. Sute de mii de pagini de rezultate îți vor oferi o privire de ansamblu asupra problemei cu care bătrânii se confruntă. Neputința de a-i ajuta sau uneori indiferența persoanelor dragi îi fac pe aceștia să se închidă în sine și să se resemneze cu o gândul că au muncit o viață întreagă pentru a ajunge într-o etapă în care tot ce fac este să își aștepte sfârșitul.

Crud nu? Sigur că da, dar am întâlnit de-a lungul timpului la căminul nostru de bătrâni, o mulțime de vârstnici care se rugau lui Dumnezeu în fiecare seară să-i ia mai repede, cu toate că au au o familie iubitoare care îi vizitează ori de câte ori are ocazia și în ciuda faptului că ne străduim să le facem șederea cât mai plăcută.

Arată că îți pasă!

Atunci când cei dragi nouă ajung într-o perioadă în care nu mai pot avea grijă de ei singuri, ar trebui să facem tot ce ne stă în putință pentru a le ușura bătrânețea. Astfel putem să le mulțumim pentru modul în care au avut grijă de noi, ne-au crescut, ne-au oferit toată atenția și dragostea și ne-au făcut ceea ce suntem astăzi.

Bătrânii ajung într-un impas la apusul vieții. Îndatoririle cresc, responsabilitățiile sunt mari, apar diferite afecțiuni, iar sarcinile pe care le îndeplineau înainte nu mai par atât de simple. La toate acestea se adaugă și sentimentul de singurătatea, sentiment care demoralizează și dăunează poate mai mult ca o boala, bătrânilor.

Decizia de a-i face o viață mai bună celor dragi cade în mâinile tale. Tu trebuie să te gândești extrem de serios la ce le trebuie, ce poți face pentru ei și cum anume îi poți ajuta să își treacă peste ultimii ani cu demnitate. Am vorbit într-un articol precedent despre plusuri și minusurile pe care le au plasarea într-un cămin de bătrâni din București versus servicii de asistență la domiciliu.

Tu ești cel care ar trebui să ia decizia aceasta de dragul celor dragi!

Tu ești cel care ar trebui să iei decizia aceasta de dragul celor dragi!

Indiferent de opțiunea pe care o alegi, ar trebui să-i arăți vârstnicului drag, că îți pasă. Dacă decizi să optezi pentru plasarea acestuia într-un cămin de bătrâni din București trebuie să îi spui cât de mult îi poate schimba viața în bine. Va putea beneficia de asistență medicală la orice oră, va avea parte de momente frumoase alături de tine în timpul vizitelor și se va putea bucura de un confort ireproșabil. Cât despre singurătate, ar trebui să îi spui cât este de important pentru el să fie înconjurat de persoane care îi pot înțelege situația.

Socializarea cu oameni care înțeleg situația în care se află îi va face bătrânului extrem de bine. Oricât de tare ai încerca să îi fii alături și să îi explici că îi înțelegi situația, pur și simplu, nu poți. Pentru că, adevărul este că nu îl înțelegi. Tu ești în floarea vârstei, ai toată viața înainte, îți poți asuma riscuri, ai mai multă putere atât fizică cât și psihică ca el, ești capabil să faci multe lucruri, ieși, socializezi, ai energie, etc. Bătrânii, din păcate, nu pot face multe din aceste lucruri.

Contactează-ne la 0722.266.143 și hai să discutăm despre cum centrul nostru de sănătate îi poate schimba viața în bine celui drag ție ajuns la vârsta bătrâneții!